Tincturi

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena BejuSe pun plantele la macerat în alcool în proporţie de 10-20% (100-200 g de plante la 1 litru de alcool) timp de 10 -14 zile, la temperatura camerei. Se agită de mai multe ori în fiecare zi, iar după macerare soluţia se strecoară şi se păstrează la rece într-un vas de sticlă colorată bine închis, la adăpost de lumină, căldură şi umiditate. După 2-3 zile, timp în care se face decantarea, se scurge soluţia limpede şi se păstrează după aceleaşi reguli.
Tincturile se iau diluate în puţină apă sau ceai, în doze de la câteva picături la 1-2 linguriţe, de 2-3 ori pe zi.
Tincturile sunt recomandate tuturor, dar în special celor cărora le este contraindicat aportul ridicat de lichide cum ar fi hipertensivii sau cei cu edeme datorate unor afecţiuni cardiace sau renale. Pot fi folosite şi de către cei care nu au voie să consume alcool, căci picăturile puse în ceai fierbinte determină antrenarea alcoolului de către vaporii de apă, în ceai rămânând substanţa activă. Tincturile pot fi folosite şi extern, cu ajutorul compreselor.

O tinctură des folosită, care reprezintă un tonic general şi care contribuie la creşterea vitalităţii, este tinctura de usturoi.
Se umple o sticlă de 0,5 l cu usturoi pisat, peste care se toarnă alcool şi se lasă 2 săptămâni la căldură, după care se strecoară. Se iau pentru început o dată pe zi, înainte de masă, două picături de tinctură, adăugând în fiecare zi câte o picătură, până se ajunge la 25 de picături pe zi. Apoi se micşorează doza descrescând în fiecare zi cu câte o picătură, până se ajunge la două picături pe zi. Este bine de folosit acest tratament de două ori pe an. Pentru afecţiunile cardiace cu substrat nervos, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, tulburări cardiace de menopauză se foloseşte tinctura de Păducel (Crataegus monogyna). Se pune la macerat 20 g plantă mărunţită (flori, frunze, fructe) în 100 ml alcool de 70 grade timp de 10-14 zile, agitând zilnic sticla.Se strecoară şi se păstrează în sticle de culoare închisă. Se iau de trei ori pe zi câte 10 – 15 picături înainte de mese. Pentru angină pectorală se iau 20 de picături în timpul crizei sau preventiv de trei ori pe zi câte 15 picături o dată. Tinctura mai poate fi folosită în caz de edeme, puls slab şi neregulat, greutate în respiraţie (dispnee), tulburări circulatorii. În acelaşi mod ca mai sus se poate prepara tinctura de Valeriană (Valeriana officinalis). Se macerează 20 g pulbere plantă în 100 ml alcool timp de 8 zile.Această tinctură micşorează stările de excitaţie, reglează palpitatiile inimii şi induce un somn liniştitor. Pentru funcţionarea musculaturii membrelor sau a coloanei se foloseşte tinctura de Cimbrişor (Herba Serpylli). Ea este eficientă şi în leuconevraxită. O altă tinctură des folosită este tinctura de Arnică (Arnica Montana). Ea ajută în faringite şi în catarul cronic (la fumători). Extern se foloseşte în gută, entorse, contuzii, vânătăi, degerături etc.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s